Investigații medicale gratuite pentru 22.000 de români, în 2018

O investiție de peste 17 milioane de lei din partea companiei Roche România reprezintă bilanțul unor proiecte care au urmărit prevenirea şi diagnosticarea precoce a unor boli precum cancerul, afecţiunile neurologice, bolile infecţioase şi cele autoimune, dar și sprijinirea educației pentru sănătate din România.

În plus, 130 de femei cu forme avansate de cancer de sân şi cancer ovarian care se aflau în imposibilitatea de a obţine la timp tratamentul de care aveau nevoie, din cauza unor întârzieri în cadrul procesului de rambursare al medicamentului, au beneficiat de acces rapid la tratament. Mai mult, 33 de pacienți au primit tratament de ultimă generaţie, în cadrul celor 9 studii clinice derulate de Roche în Romania.

“Într-o societate modernă, îngrijirile de sănătate sunt o investiție bazată pe trei piloni principali: prevenţia, diagnosticul corect şi accesul lărgit la tratament. De aceea, eforturile noastre în sprijinul comunităţii se concentrează pe aceste direcţii. Pentru noi, comunitatea înseamnă toţi cei pe care putem să îi ajutăm cu experienţa noastră, fie că vorbim despre pacienţi, medici, autorităţi sau publicul larg”, a declarat Martine Draullette, General Manager al Roche România.

Astfel, anul trecut, Roche România a susținut 34 de proiecte de prevenție și educație medicală, în parteneriat cu asociații de pacienți și organizații non-guvenamentale. Aceste campanii s-au concentrat pe prevenirea şi creşterea gradului de informare cu privire la unele afecţiuni cronice grave, precum şi pe importanţa controalelor medicale periodice, măsuri care pot să ducă, pe termen lung, la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei României.

„Campania de testări gratuite mi-a schimbat viața în mai multe feluri. În primul rând, în lipsa acestei campanii nu aș fi aflat că am cancer de sân în stadiu incipient și le mulțumesc organizatorilor că au insistat să fac investigații mai amănunțite, care mi-au salvat viața. În al doilea rând, m-a făcut să văd viața cu alți ochi, acum mă bucur mai mult de familie și clipele petrecute împreună„, a declarat o pacientă care a beneficiat de consultații gratuite în cadrul unei dintre campaniile susținute de compania Roche Romania.

Mai multe detalii puteți găsi în Raportul de implicare în comunitate al Roche România, publicat pentru al treilea an consecutiv. Raportul conține informații pe larg despre proiectele desfășurate în cursul anului trecut, în colaborare cu asociații de pacienți și organizații non-guvernamentale, autorități publice din sănătate, profesioniști din sectorul medical, precum și cu spitale și institute de renume din țară.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de carmen tudor:

Aproximativ 22.000 de oameni au beneficiat anul trecut de investigații medicale gratuite, necesare diagnosticării corecte şi complete a unor boli cronice. Între
In premiera, raportul include proiectele sustinute de toate diviziile Grupului Roche prezente in tara noastraPentru al doilea an consecutiv, Roche Romania a

Nu te mai poti loga?

In urma schimbarii platformei eComunicate.ro, conturile vechi de utilizatori nu mai sunt valabile. Va rugam creati un cont nou pentru a putea adauga comunicate de presa sau evenimente. Multumim pentru intelegere!

Stai in legatura cu noi!