„Învinge cancerul” – un proiect de educare pentru detectarea precoce a cancerului de sân

Asociaţia Pe Scurt, cu ajutorul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow, începe o doua ediţie a proiectului “Învinge Cancerul”, un proiect ce are ca scop detectarea leziunilor mamare în stadiile incipiente.

Proiectul face parte din programul de prevenţie medicală Ancora – Alături de tine şi constă în desfăşurarea a patru sesiuni de educare şi informare ale persoanelor de sex feminin din zone rurale.

Participantele la sesiunile de informare vor fi instruite în metodele de prevenţie şi detectare precoce ale cancerului de sân, tehnica detecţiei leziunilor sânului prin autopalpare şi programul naţional de reconstrucţie mamară.

La sfârşitul sesiunilor de informare participantele vor beneficia de consultaţii de specialitate, gratuite, ce constă în: examen clinic, ghidarea procesului de autopalpare, anamneza factorilor de risc şi ecografie mamară – acolo unde este cazul. Persoane care suferă de afecţiuni ale sânului vor primi reţetă pentru tratament sau vor fi îndrumate spre investigaţii suplimentare.

 

Locaţiile de desfăşurare ale evenimentelor sunt:

·         Centrul Medical Dobroești din str. Nicolae Bălcescu nr.13b, (Dobroești, Ilfov) – 01.10.2022, ora 11:00

·         Școala Gimnazială nr. 1 (Cernica, Ilfov) – 29.10.2022, ora 11:00

·         Căminul Cultural (Periș, Ilfov) – 05.11.2022, ora 11:00

·         Fosta Școala Popești (Popești, Argeș) – 10.12.2022, ora 11:00

 

„Accesul la servicii medicale şi informaţii este limitat în zonele rurale. În consultaţiile oferite de echipa noastră, aproximativ o treime dintre femei aveau probleme legate de sănătatea sânilor. Din păcate suntem printre primele locuri din UE în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de sân. Dacă vrem să depistăm un număr mai mare de cancere de sân în stadii incipiente, este necesar ca numărul de persoane care apelează la investigaţii anuale de imagistică să crească. Iar pentru asta este nevoie de informare, de acţiuni constante la firul ierbii.” a declarat Paul Ionescu, medic rezident în chirurgie plastică.

 

 

 

Conform International Agency for Research on Cancer (IARC), în 2021, cancerul de sân a devenit cel mai frecvent tip de cancer la nivel global, depăşind astfel cancerul pulmonar. Pandemia Covid-19 a accentuat problemele legate de diagnosticarea precoce şi accesul la tratament. România este una dintre puținele țări europene care încă nu are implementat un program naţional de screening pentru cancerul de sân. O detecţie în stadiile incipiente ale bolii poate creşte şansele de supravieţuire până la 95%.

 

„Învinge cancerul” este un proiect finanțat prin programul Start ONG lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.

 

Pe Scurt este o asociație care contribuie la rezolvarea problemelor sociale, reducerea inegalităţilor şi dezvoltarea armonioasă a comunităţii.

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

DATE DE CONTACT

Nume: Vladimir Gologan
Functie: Project Manager
Email: vladimir@pescurt.org
Telefon: 0767405349
Website: ancora.pescurt.org

Cuvinte cheie:

cancer de san, mastectomie, reconstructie mamara, detectare precoce, cancer mamar, ecografie mamara

Alte Comunicate de presa de Vladimir Gologan:

Asociaţia Pe Scurt, cu ajutorul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow, începe o doua ediţie a proiectului “Învinge Cancerul”, un proiect ce are ca scop detectarea leziunilor mamare în stadiile incipiente.
Asociaţia Pe Scurt a lansat „Învinge Cancerul”, un proiect ce are ca principal scop detectarea leziunilor mamare în stadiile incipiente.