conturi in euro

Lansarea albumului “Gigi Caciuleanu – OmulDans” la Muzeul Maurice Béjart din Bruxelles

Ludmila Patlanjoglu a scris “L’homme danse” despre Gigi Caciuleanu, un dansator și coregraf legendar.

Cei doi sunt reuniti pentru o seara plina de dans, in onoarea carierei internationale a lui Caciuleanu.

Lansarea albumului “Gigi Caciuleanu – OmulDans” va avea loc miercuri, 22 ianuarie, ora 19.00, la Muzeul MAURICE BÉJART din Bruxelles.

 

„Un talent urias cu sclipiri genial”, “o imensa fantezie”, “un foarte mare dansator”, “genial coregraf roman, international cunoscut si recunoscut” – sunt aprecieri care vin din partea unor nume ilustre: Pina Bausch, Maia Plisetkaia, Pierre Cardin, Ioan Holender. Copleșit, Gigi Caciuleanu, când a fost întrebat cine este, răspunde simplu: “Je suis quelqu’un qui danse”.

Protagonist și creator al unor capodopere scenice, conducator de companii reputate, pedagog cu vocatie, Gigi Căciuleanu este o voce originală și profundă a dansului contemporan.

Mărturii, gânduri, confesiuni, poeme, desene dezvăluie o fața tainica a artistului.

Gigi Caciuleanu dansează pe foaia albă cu aceeasi gratie ca pe scenă, compunând un “chip cioplit din franturi de viata, din franturi de corp, din zdremte de vis, din picături de hau.” Ludmila Patlanjoglu

 

Gigi Căciuleanu – dansator, coregraf, profesor a descoperit dansul contemporan de avangardă la vârsta de 14 ani, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu. A participat alături de aceasta la celebrele „Nocturne 9 1/2″ de la București. Și-a completat studiile de dans academic și coregrafie la Teatrul Bolshoi din Moscova. A fost solist al Operei Române din București, unde a dansat roluri din repertoriu, dar tot pe scena Operei Române au fost create roluri speciale pentru el: „Zidul” și „Mandarinul miraculos” de Oleg Danovski, „Amorul doctor” și „Un american la Paris” de Tilde Urseanu etc. Câștigă de-a lungul carierei importante premii de coregrafie (Bulgaria, Germania, Franța, Chile, Italia, România). A lucrat/colaborat de-a lungul timpului cu celebrități ale dansului și muzicii precum: Astor Piazzola, Marius Constant, Pina Bausch, Maïa Plissetskaïa, Jeanine Richer, Jean-Michel Jarre, Guy Tudy, François Rabbath, Claude Lefevre, Santiago Sempere, Jean Le Poulain, Henri Ronse. Dansează cu Ruxandra Racovitza (partenera sa de o viață), Maina Gielgud, Yvette Chauviré, Svetlana Beriozova, Anton Dolin, Reda Sheta, Adam Luders, Jean-Pierre Franchetti, Peggy Lyman, Patrick Dupond, Viktor Rona, Jean-Christophe Paré, Jean Guizerix, Wilfride Piollet, Sandra Giacosa, Brigitte Lefevre, Michael Denard, Louise Bédard, Ghislaine Thesmar etc. A creat mai multe companii de dans (de ex. Nancy, apoi propria companie la Paris), este unul dintre membrii fondatori ai Consiliului Internațional de Dans al UNESCO și inițiatorul festivalului de dans stradal „Dansul la Aix”. Coregrafiile sale au intrat în repertoriul operelor din Paris, Lyon, Avignon, Hamburg, Roma, Cardiff, Wuppertaler Tanztheater, Teatrului La Fenice din Veneția, Teatrului Municipal din Sao Paolo, Teatrului „Oleg Danovski” din Constanța etc. Continuă să predea tehnica sa specifică și să transmită stilul său original de dans contemporan sub formă de ateliere și master-class în cadrul unor instituții de prestigiu precum: Conservatorul Național Superior La Villette, l’Ecole de l’Opéra de Paris, Conservatoarele Naționale franceze (Boulogne-Billancourt, Annecy, Chambéry, Rennes etc.). Este Profesor Honoris Causa al Universităţii de Artă din Târgu Mureş. Este autorul volumelor: „Cartea Junglei X” (Teatrul „Ariel” din Târgu Mureș, 2002), „Vânt. Volume. Vectori” (Curtea veche, 2008), „Grafologie pentru Simfonia fantastică” (Editura Liternet). Este decorat cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Franța) și Steaua României în grad de Cavaler.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Daniel Ivan:

„Este un moment cu adevărat special pentru parcursul simbolic de 25 de ani al acestor Întâlniri, care au adus în România daruri de neuitat.”
„Un spectacol excepțional, emoționant, fluid, cum rar ne e dat să vedem! A fost extraordinar, cum sunt toate evenimentele marca Întâlnirile JTI”, a spus Cristina Uruc, manager al Festivalului George Enescu, despre spectacolul „Alice”, prezentat de B. Dance.
Compania B. Dance vine în premieră în România, la cea de-a XXV-a ediție a Întâlnirilor JTI, cu spectacolul „Alice”, pe 20 și 21 iunie, ora 19:30, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
O fuziune magică a muzicii, dansului și artei digitale: în premieră în România, spectacolul "The Nutcracker and I" de Alexandra Dariescu.
„Un balet cu inimile noastre”, „o revelație”, „splendid”, „uimitor”, „tulburător”, sunt cuvintele câtorva dintre sutele de spectatori prezenți pe 16 și 17 noiembrie în sala mare a Teatrului Național București, la cea de-a XXIV-a ediție a Întâlnirilor JTI.