conturi in euro

O nouă ediție a campaniei Ziua Nino Nino inițiată de Industrie Mică Prahova SA și Drumul în siguranță

Ploieşti, 14 mai 2024 – Pentru al treilea an consecutiv, Industrie Mică Prahova SA şi blogul Drumul în siguranţă organizează Ziua Nino Nino, campanie dedicată exclusiv siguranţei rutiere pentru copii. Ca și în anul anterior, în cadrul acestei zile, care va avea loc în data de 15 mai 2024, blogul Drumul în siguranţă va găzdui o serie de materiale educative adresate copiilor, părinţilor şi educatorilor.

La nivel mondial, accidentele rutiere reprezintă principala cauză de deces în cazul tinerilor cu vârste cuprinse între 5 și 29 de ani. Cu peste 3200 decese înregistrate la nivel global în fiecare zi, numărul anual al vieților pierdute în accidente rutiere a atins cifra de 1,19 milioane pe an, potrivit raportului WHO 2023. În Europa, peste 6000 de copii și-au pierdut viețile pe șosea în ultimii 10 ani. Cea mai mare rată a mortalității este în țări precum România, Bulgaria și Letonia.

O parte dintre materialele distribuite sunt oferite datorită suportului Fundației Brake din Marea Britanie și sunt adaptate contextului local. Cu acest prilej va fi pus la dispoziția educatorilor, în limba română, un cod rutier denumit „Poveștile drumului,” creat de THINK, campania națională oficială de siguranță rutieră desemnată de guvernul britanic. Acest cod a fost recent actualizat și oferă atât educatorilor cât și părinților o modalitate ușoară de a accesa resursa online și de a îi implica pe cei mici prin învățare interactivă.

„Am ales ca în acest an să publicăm și un ghid de educație rutieră pentru copii pentru a sublinia că este necesară o și mai mare implicare în prevenirea accidentelor rutiere în cazul acestei categorii vulnerabile, iar efortul trebuie să fie unul comun, incluzând atât școala cât și familia,” a menționat cu această ocazie Iulia-Mihaela Matreș, director general adjunct al Industrie Mică Prahova SA.

Materialele (Coloreaza-ma in culori aprinse, Pentru micii pietoni, Poveștile drumului, Scrisoare către părinți și educatori, Diploma de participare) pot fi accesate pe pagina blogului Drumul în siguranță începând cu ziua dedicată evenimentului și vor rămâne disponibile publicului larg pentru o mai lungă perioadă de timp.

Industrie Mică Prahova S.A. operează în domeniul semnalizării orizontale și verticale de peste 30 de ani. În această perioadă a produs și instalat indicatoare rutiere și a realizat lucrări de marcaje rutiere atât la nivel local cât și la nivel național. Preocuparea pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere în România a început prin semnarea în urmă cu zece ani a Cartei Europene a Siguranţei Rutiere şi lansarea primului blog de companie în domeniul siguranţei rutiere din România, Drumul în siguranţă, și a fost continuată prin o serie de campanii derulate pentru diminuarea numărului accidentelor rutiere.

 

 

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Industrie_Mica:

Ploieşti, 14 mai 2024 – Pentru al treilea an consecutiv, Industrie Mică Prahova SA şi blogul Drumul în siguranţă organizează Ziua Nino Nino, campanie dedicată exclusiv siguranţei rutiere pentru copii.
Ploiești 10 aprilie, 2024 - Campania „Să vorbim despre…VITEZĂ” a fost premiată aseară, într-o ceremonie impresionantă organizată la Nord Events Center by Globalworth, în București, în cadrul Galei Romanian CSR Awards.
Ploiești, 27 februarie 2024 – Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță fac public studiul „Importanța semnalizării orizontale și verticale în siguranța rutieră,” primul de acest gen la nivel național.
Ploiești, 16 noiembrie 2023 - „Să vorbim despre...VITEZĂ” este denumirea noii campanii susținute de Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță ca parte a Road Safety Week 2023.
Industrie Mică Prahova SA continuă și în acest an implicarea la nivel local în reducerea numărului victimelor accidentelor de circulație prin sprijinirea Zilelor Siguranței Roadpol, succesorul campaniei organizate de TISPOL sub numele „Proiectul Edward”.