Pactul pentru Viitorul Educației din România

Prin semnarea acestui pact, toți semnatarii își asumă până la capăt consecințele și efectele economice produse de angajamentele luate! Sperăm ca, în al doisprezecelea ceas, liderii partidelor parlamentare să conștientizeze că educația este o prioritate națională.

„După 18 ani profesorii din România au intrat în grevă generală, au cerut să primească din partea guvernanților respect și demnitate. În schimb sunt șantajați, sunt privați de drepturile salariale și opinia publică este intoxicată cu date false.

Tocmai de aceea AUR propune Pactul pentru Viitorul Educației în România tuturor liderilor de partid, tuturor liderilor de aici din Parlamentul României. Prin acest pact ne asumăm să asigurăm aplicarea integrală a revendicărilor cadrelor didactice exprimate public în perioada de grevă, să implementăm Pactul Național pentru Educație, așa cum a fost el semnat în 2008, cu prevederea acordării a 6% din PIB pentru sistemul de învățământ, să investim în infrastructură și resursele educaționale pentru a asigura un mediu de învățare adecvat, să oferim condiții de muncă adecvate profesorilor, să asigurăm transparență și responsabilitate în ceea ce privește cheltuirea fondurilor publice.

Educația trebuie să devină o PRIORITATE NAȚIONALĂ. Propunem spre semnare acest pact președintelui PSD, Marcel Ciolacu, președintelui PNL, Nicolae Ionel Ciucă, președintelui USR, Cătălin Drulă, președintelui Forța Dreptei, Ludovic Orban, și președintelui UDMR, Hunor Kelemen.

Nu mai este vorba despre partide. Nu mai este vorba despre bătălia politică. Este vorba despre responsabilitatea pe care românii trebuie să o aibă față de viitorul acestei țări.

Cred că greva profesorilor a trezit societatea românească. De aceea, sunt primul care semnează acest pact în fața românilor!

Îl vom înainta și către președintele Camerei Deputaților, domnul Ciolacu, spre semnare și apoi îl vom duce la Guvern, către domnul Ciucă, și la ceilalți președinți de partide parlamentare din România. Suntem foarte curioși să vedem cine va semna pactul pentru viitorul educației din România.

Alte comentarii nu își mai au rostul. Greva generală și vocea profesorilor trebuie auzită”, a spus președintele AUR, George Simion.

Descrierea Companiei: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) a fost lansată pe 1 decembrie 2019. Prețuim FAMILIA, PATRIA, CREDINȚA și LIBERTATEA. După alegerile din decembrie 2020, AUR a devenit partid parlamentar.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Marin ioana:

Calvin Klein anunță că Jeremy Allen White a fost îmbrăcat în costum Calvin Klein personalizat pentru premiera sezonului 3 al serialului „The Bear” în Los Angeles.
O nouă colecție de vară inspirată de ora de aur pe coasta italiană
Accesul este liber, iar biletele pot fi ridicate de la casa de bilete a Operei Naționale București.
Concertul caritabil „Summer Choir 2024” are loc pe data de 20 iulie, la Ateneul Român, în parteneriat cu Crucea Roșie Română.
Vacanța este un momentul perfect pentru relaxare și distracție, dar majoritatea oamenilor își exprimă adesea îngrijorarea cu privire la creșterea în greutate.