conturi in euro

Pădurea Copiilor înființează două pepiniere comunitare pentru și împreună cu locuitorii din Ploiești și Urziceni

Asociația Pădurea Copiilor a lansat „Pepiniera Comunității” – un proiect care dă putere elevilor de liceu din Ploiești și Urziceni de a-și revigora orașele, prin gospodărirea de pepiniere silvice comunitare ale căror roade însuflețesc oamenii și le înverzesc viața.

Cele două pepiniere vor fi înființate în Parcul Municipal Ploiești Vest și în curtea Liceului Tehnologic Urziceni, fiecare pe o suprafață de aprox. 1000 de metri pătrați.

„Vrem ca aceste puiernițe comunitare să ofere tinerilor resursele necesare funcționării unei pepiniere, concomitent cu instrumentele și oportunitățile de implicare și conlucrare incluzivă în două orașe din sudul țării care se confruntă cu probleme de mediu și fenomene meteorologice extreme, și care au nevoie de mai mult verde pentru sănătatea locuitorilor.” a declarat dr. Teodora-Alexandra Pălărie, președintele Asociației Pădurea Copiilor, pentru ECSR.ro.

Repere în implementarea proiectului

Elevi, profesori și părinți vor parcurge în perioada următoare un traseu formativ și participativ care pleacă din clasă și continuă pe teren – prin lucrul efectiv în cele două pepiniere și vizite de studiu pe teren, în pădurile urbane înființate de Pădurea Copiilor în cele două orașe, precum și la una dintre cele mai mari pepiniere din Sud-Estul României, Pepiniera Silvică Simileasca, administrată de Ocolul Silvic Buzău.

Cei mai implicați liceeni își vor continua parcursul educațional în cadrul atelierelor de formare a Comitetelor de Înverzire Participativă (CIP) înființate în proiect, la finalul cărora tinerii vor deveni conectori și lideri comunitari în rezolvarea nevoii de înverzire a orașelor lor.

Proiectul închide cercul formării și al implicării comunitare prin organizarea de către CIP-uri, împreună cu cetățenii, a două evenimente de plantare în Ploiești și Urziceni.

Partenerii Asociației Pădurea Copiilor în implementare proiectului sunt: Municipiul Ploiești, prin Parcul Municipal Ploiești Vest, Liceul Tehnologic Urziceni, Colegiul Tehnic „Elie Radu” Ploiesti, Liceul Tehnologic „Toma Socolescu” Ploiești, Asociația Pro Democrația și Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie – GEAC.

„Pepiniera Comunității” este unul dintre cele 20 de proiecte câștigătoare în cadrul Raiffeisen Comunități, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, o inițiativă Raiffeisen Bank România derulată cu sprijinul Asociația pentru Relații Comunitare.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul și canalele de Facebook, Instagram și LinkedIn Pădurea Copiilor.

DATE DE CONTACT

Website: https://padureacopiilor.ro/

Cuvinte cheie:

padurea copiilor, raiffeisen comunitati, educatie mediu, pepiniera comunitatii

Alte Comunicate de presa de padureacopiilor:

Peste 70 de elevi și profesori de la profilul Protecția Mediului din Liceele Tehnologice „Elie Radu” și „Toma Socolescu” din Ploiești au vizitat pepinierele silvice Simileasca din Buzău și Beizadele din Târgșoru Vechi, Jud. Prahova.
„Pepiniera Comunității” dă putere elevilor de liceu din Ploiești și Urziceni de a-și revigora orașele, prin gospodărirea de pepiniere silvice comunitare ale căror roade însuflețesc oamenii și le înverzesc viața.
Asociația Pădurea Copiilor raportează 100.000 de puieți plantați în campania de toamnă 2021, pe o suprafață de aproape 44 de hectare din sudul țării, cel mai afectat de secetă din cauza schimbărilor climatice. 
Asociația Pădurea Copiilor a încheiat recent o campanie de plantare în Comuna Filipeștii de Târg, Județul Prahova.
14,45 ha s-au alăturat celor 88 de ha de pădure deja înființate de Asociația Pădurea Copiilor, iar 89.950 de puieți au prins viață în regiunea Sud-Muntenia.