conturi in euro

Pirelli contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila (ODD) asumate de pactul global al Natiunilor Unite si semneaza principiile CFO pentru investitii si finante integrate

PRINCIPIILE VIZEAZĂ URMĂTOARELE ARII: IMPACTUL ȘI MĂSURAREA ODD-URILOR, STRATEGII INTEGRATE ȘI INVESTIȚII ÎN ODD, FINANȚE CORPORATIVE INTEGRATE A ODD ȘI COMUNICARE ȘI RAPORTARE INTEGRATĂ A ODD

 

PIRELLI, SINGURA COMPANIE DE ANVELOPE INCLUSĂ, CONFIRMATĂ CA GLOBAL COMPACT UNITED NATIONS LEAD

 

Milano, 22 septembrie 2020 –  Grupul de lucru CFO pentru ODD-uri, creat de Pactul Global al Națiunilor Unite, în cadrul căruia Pirelli este membru fondator, a lansat recent, în contextul celei de-a 75-a Adunări Generale a ONU, „Principiile CFO pentru investiții și finanțe integrate a ODD-urilor”, ce au ca scop susținerea alinierii practicilor financiare și de investiții la Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), prin implementarea celor mai bune practici.

 

Membrii grupului CFO al Pactului Global al Națiunilor Unite au identificat patru domenii-cheie ca fiind principiile de bază: impactul și măsurarea ODD-urilor, strategii integrate și investiții în ODD, finanțe corporative integrate a ODD și comunicare și raportare integrată a ODD. Completând cele Zece Principii ale Pactului Global, cele identificate de directorii financiari vizează implicarea comunității globale a managerilor financiari, astfel încât întregul lanț valoric legat de investiții să creeze o piață mai mare, mai lichidă și mai eficientă pentru investițiile în ODD-uri și pentru fluxurile de capital.

 

Francesco Tanzi, directorul departamentului financiar al companiei Pirelli, a declarat: “Integrarea ODD-urilor în finanțare și investiții corporative este esențială pentru accelerarea realizării obiectivelor globale, prin acțiuni de impact. Această convingere este esențială pentru participarea Pirelli în calitate de membru fondator în cadrul iniţiativei CFO pentru ODD-uri, ținând cont de modelul de dezvoltare axat pe „parteneriate pentru obiective”.  

 

Compania Pirelli va fi o parte activă a grupurilor de lucru din cadrul Inițiativei CFO pentru ODD-uri și va elabora ghiduri, studii de caz și „operațiuni pilot” pentru a facilita adoptarea și punerea în aplicare a principiilor.

 

Pirelli, singurul producător de anvelope inclus, confirmat ca UN Global Compact Lead

 

În timpul celei de-a 75-a Adunări Generale a Naținilor Unite, Pirelli, singura companie producătoare de anvelope inclusă, a fost, de asemenea, recunoscută, împreună cu alte 40 de companii din întreaga lume, ca parte a UN Global Compact Lead. Această adunare grupează companiile identificate pentru angajamentul lor în punerea în aplicare a celor Zece Principii ale Pactului Global al Națiunilor Unite, precum și pentru avansarea obiectivelor globale de sustenabilitate.

 

Pactul Global al Națiunilor Unite este cea mai mare inițiativă de sustenabilitate corporativă din lume. Pentru a se califica drept LEAD, o companie trebuie să ia parte la cel puțin două „platforme de acțiune” ale Pactului Global, din care fac parte mai multe companii. Rețelele locale, mediul academic, societatea civilă și guvernele, trebuie să abordeze probleme complexe de durabilitate și să aducă inovația în favoarea obiectivelor globale. Mai mult decât atât, participanții trebuie să își comunice perfecționarea printr-un raport anual privind sustenabilitatea, care să demonstreze, în detaliu, progresele realizate și cum au fost aplicate cele Zece Principii.

 

 

Apartenența la Pactul Global al Naţiunilor Unite, la care Pirelli a aderat în anul 2004, este o dovadă a convingerii corporative că ar trebui urmărite soluții eficiente printr-o abordare holistică a dezvoltării, care integrează capitalul economic, social și de mediu și se bazează pe eforturile comune ale companiilor și părților interesate la nivel global.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Andreea Calina:

NOUA DIMENSIUNE CINTURATO CN36 VA APĂREA ÎN CURÂND, PREZENTATĂ ÎN AVANPREMIERĂ LA PADOVA SHOW 2022
SINGURA COMPANIE DIN SECTORUL AUTOMOBILELOR ȘI PIESELOR LA NIVEL GLOBAL
ANVELOPELE PIRELLI P ZERO, CINTURATO ȘI SCORPION PE ULTIMELE MODELE DE MAȘINI ȘI CONCEPTE ECOLOGICE
ANVELOPELE SPECIAL CONCEPUTE DERIVATE DIN MOTORSPORT ALESE ÎMPREUNĂ CU P ZERO CA ECHIPAMENT ORIGINAL PENTRU NOUL AUDI
ANVELOPELE SPECIAL DEZVOLTATE PENTRU VARIANTA DE PISTĂ A STRADALE PARCURG CIRCUITUL DE LA TOSCANA LA FEL DE REPEDE CA O MAȘINĂ GT3