Produse Oriflame pentru echipa medicală din Mureș

Luna trecută, ne-am alăturat organizației Salvați Copiii România în efortul pentru echiparea de urgență a spitalelor, astfel încât medicii să poată face față pandemiei din ce în ce mai agresive. Astfel, echipamente de protecție indispensabile și aparatură medicală performantă au fost duse la secţiile de copii din spitale din Sebeș și Zalău, care începând cu 24 martie au preluat cazuri pediatrice confirmate.

 

Spitalul Municipal Sebeș, Alba, a fost dotat atât cu un incubator de transport, cât și cu echipamente de protecție pentru medici, iar la Spitalul de Urgență din Zalău, Sălaj, au fost duse echipamente și materiale de protecție, pentru a-i ajuta pe cei mai mici dintre pacienți.

 

A sosit momentul să facem următorul pas: dorim să avem grijă și de confortul personalului din linia întâi în lupta cu coronavirus, care are nevoie de noi acum. Ne propunem să oferim personalului medical produse hidratante pentru îngrijirea şi calmarea mâinilor expuse la substanţe dezinfectante iritante, mai ales acum.

 

În această perioadă, crema de mâini face obiectul uneia dintre cele mai frecvente solicitări din partea consumatorilor, dar și din partea comunității noastre. În această primăvară, am lansat setul de creme Spring Blossoms, 3 creme hidratante cu arome de bujor, liliac și iasomie, devenind rapid un produs îndrăgit în rândul comunității Oriflame.

 

Cu ocazia zilei Internaționale a Asistentului Medical, pentru fiecare set de creme de mâini Spring Blossom achiziționat în această zi, compania donează un set de creme Spring Blossom spitalului clinic Județean Mureș, în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România.

 

“În perioada următoare, seturile de creme de mâini Spring Blossom vor ajunge la personalul medical din Mureș datorită implicării comunității Oriflame, cărora le mulțumesc pentru sprijin. Datorită lor reușim să fim aproape de cei aflați în prima linie de apărare împotriva virusului, demonstrându-ne că fiecare gest poate aduce schimbarea în bine ”, a declarat Remus Florian, Director General Oriflame România.

 

Despre Oriflame:

Fondată în 1967 de către fraţii af Jochnick, Oriflame este în prezent o companie internaţională de produse cosmetice și Wellness care foloseşte metoda vânzării directe în peste 60 de ţări de pe tot globul. Gama largă de produse cosmetice și Wellness suedeze naturale sunt puse în vânzare prin intermediul unei forţe de vânzări de aproximativ 3,6 milioane de consultanţi independenţi, care generează vânzări anuale totale de peste 1,5 miliarde de euro. Pentru că suntem din Suedia avem o perspectivă diferită asupra frumuseţii. Pentru noi, frumuseţea nu reprezintă doar modul în care arăţi, ci şi modul în care trăieşti, simţi şi acţionezi. În acest spirit, ne alăturăm eforturilor depuse de Salvați Copiii, partenerii noştri din 2017, din dorinţa de a oferi suport şi în această perioadă dificilă micilor pacienţi.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii: 30 de ani

De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul superior al copilului.

 

În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, în beneficiul interesului superior al copilului.

 

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. În același timp, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

DATE DE CONTACT

Nume: Victoria Rece
Functie: PR & Communications Manager
Email: victoria.rece@oriflame.com
Telefon: 737466612
Website: www.oriflame.ro
Cuvinte cheie: covid, oriflame, social, donatie, produse oriflame, crema de maini, medici, asistent

Alte Comunicate de presa de 1063 :