E.A.S.T. este un proiect cofinanțat prin programul ERASMUS+ al Uniunii Europene de Agenția Națională din Italia. Proiectul urmărește crearea de oportunități educaționale și de angajare pentru tineri în funcție de competențele tinerilor, să abordeze provocarea somajului în rândul tinerilor prin întărirea legăturilor dintre sectorul de tineret și nevoile de formare din piața muncii, să promoveze educația pentru auto-angajare și să ofere oportunități educaționale și de empowerment pentru tineri în domeniul scrierii și planificării proiectelor finanțate de UE pe tematică de mediu, dezvoltare sustenabilă și slujbe “verzi”.
Consorțiul de proiect este format din 7 parteneri din 5 țări Europene. Mai exact, este format din EURO (Italia, coordonatorul consorțiului), Curba de Cultură (România), FOPSIM (Malta), Zelena akcija/ FoE Croatia(Croatia), Orsa (Italia), Nuovo Ateneo (Italia) și Iroko (Spania).
Pe 12 și 13 iulie 2018 partenerii vor avea a treia întâlnire transnațională de coordonare a proiectului în București, România. Întâlnirea prevede o evaluare intermediară a proiectului și a stadiului de îndeplinire a obiectivelor, prezentarea de bune practici din domeniul educației pentru mediul înconjurător din România și stabilirea acțiunilor viitoare. O atenție suplimentară va fi acordată planificării cursului internațional de formare pentru lideri și lucrători de tineret, principalul rezultat al proiectului, curs dedicat transferului de competențe în organizarea și facilitarea de activități de învățare pentru tineri în domeniul mediului înconjurător. Cursul va avea loc în Alcamo, Sicilia în aprilie 2019, având durata de 7 zile.
Pentru mai multe informații despre proiect puteți accesa www.associazioneeuro.org/east
sau scrie către :
Cosmin Catană
Președinte Curba de Cultură
cosmin@curbadecultura.ro