Raportul global de antreprenoriat AMWAY 2020 confirma cresterea interesului catre catre antreprenoriat. Respondentii subliniaza puterea social media in inceperea si succesul unui business

Antreprenoriatul este in continuare extrem de atractiv pe tot globul, respondentii continuand sa-si exprime atitudinea pozitiva si dorinta puternica de a detine propria afacere. In ultimul deceniu, Amway a efectuat cercetari globale aprofundate pe aceasta tema, examinand perceptiile si atitudinile consumatorilor fata de antreprenoriat.

Ultimul raport Amway Global Entrepreneurship Report (AGER) examineaza tipurile de afaceri urmarite de respondenti, impreuna cu principalele beneficii si provocari ale lansarii unei afaceri proprii. Constatarile sunt deosebit de utile pentru lideri mondiali, companii si consumatori pentru a intelege mai bine nuantele antreprenoriatului ca o oportunitate de cariera viabila.

„De la lansarea AGER in 2010, ne-am uitat la modul in care factorii externi si motivatiile interne influenteaza comunitatile caracterizate de spirit antreprenorial. Anul acesta, AGER reafirma sanatatea globala a antreprenoriatului si demonstreaza perspective si oportunitati cheie pentru potentialii proprietari de afaceri, cei mai interesati de aceste oportunitati fiind in special femeile si cei cu varsta sub 35 de ani. Se asteapta ca aceasta tendinta sa creasca in anii urmatori, creand noi oportunitati de a cultiva antreprenoriatul.”

„Antreprenoriatul prinde avant in intreaga lume, intrucat exista beneficii evidente in a fi proprietarul unei afaceri”, a declarat Ana M. Romero-Martinez, profesor asociat in management strategic si antreprenoriat si vice decan pentru afaceri internationale si economice, Universitatea Complutense din Madrid. „Pe masura ce aceasta tendinta continua sa creasca, ne putem astepta la un aflux de antreprenori care urmeaza o cariera aliniata cu pasiunile lor personale”.

 

REZULTATE – CHEIE 2020

Raportul a aratat ca 57% dintre respondentii la nivel mondial isi doresc sa detina propria afacere, fie acum, fie in viitor, iar in Romania procentul acestora se ridica la 75%. Impreuna cu dezirabilitatea, raportul din acest an a examinat tipurile de afaceri pe care oamenii sunt interesati sa le urmareasca (vanzare traditionala, vanzari directe, social selling, freelancing, franchising, social influencer, etc) si abilitatile si resursele de care au nevoie pentru a avea succes. Respondentii din Romania s-au declarat interesati in proportie mare de e-commerce – 65% si freelancing si dezvoltarea afacerii lor folosind canalele social media in proportie de 67%.

De asemenea, studiul a dezvaluit principalele provocari legate de inceperea unei afaceri si beneficiile percepute in a deveni proprietar de afacere.

 

CAND PASIUNEA INTALNESTE UN SCOP

Potrivit raportului global din acest an, 68% dintre respondenti mentioneaza ca primul avantaj al unui antreprenor este abilitatea de a lucra la ceva care ii pasioneaza. Aceasta este urmata de abilitatea de a fi propriul sef (64%) si de a avea ocazia unor venituri suplimentare (62%). Acest lucru este valabil mai ales pentru respondentii sub 35 de ani. In acest caz ponderile din Romania sunt similare celor globale.

 

VARSTA NU ESTE DOAR UN NUMAR

Intelegerea antreprenorilor din diferite grupe de varsta si ceea ce ii motiveaza, le permite organizatiilor si consumatorilor sa-i sprijine mai bine pe cei care isi doresc sa detina o afacere. Varsta are un impact semnificativ asupra optimismului cu care e abordat antreprenoriatul. Raportul din acest an a confirmat faptul ca dorinta de a incepe o afacere se diminueaza pe masura ce consumatorii imbatranesc. Dintre cei chestionati, 66% dintre respondentii cu varsta sub 35 de ani considera ca a avea propria afacere este o oportunitate, comparativ cu 52% dintre cei cu varsta peste 35 de ani. La nivel local peste 77% dintre respondenti cu varsta sub 35 de ani sunt mai interesati de social selling comparativ cu 62% cu varsta peste 35 de ani.

 

DIFERENTELE DE GEN CONTINUA SA CREASCA

Genul joaca un rol cheie in conturarea spiritului antreprenorial al consumatorilor. Raportul din acest an arata ca la nivel global barbatii (59%) continua sa exprime un interes mai mare in a-si incepe propria afacere in comparatie cu femeile (55%). Barbatii (38%) sunt, de asemenea, mai increzatori in a detine abilitatile necesare pentru a incepe o afacere in comparatie cu femeile (32%) si se simt mai increzatori in a-si folosi retelele sociale pentru a face acest lucru. In acelasi timp, femeile cu varsta sub 35 de ani au mentionat inceperea unei afaceri ca o oportunitate de a fi independente in timp ce lucreaza la ceva care le pasioneaza.

 

APTITUDINILE CONTEAZA

Inceperea unei afaceri necesita identificarea abilitatilor si resurselor necesare pentru a genera succes. Dintre cei chestionati, la nivel global mai mult de jumatate (52% nivel global si 63% Romania) dintre respondenti considera ca poseda abilitatile necesare pentru a incepe o afacere, cu toate acestea, doar 35% la nivel global si 30% in Romania declara ca au resursele necesare pentru a face acest lucru. In Romania aceasta constatare indica oportunitatile de crestere pentru a umple golurile de calificare si pentru a spori accesul la resurse, ceea ce face antreprenoriatul mai fezabil.

DEPASIREA OBSTACOLELOR

Inceperea unei afaceri poate prezenta noi provocari si oportunitati pentru viitorii proprietari de afaceri. Dintre cei chestionati, atat la nivel global cat si in Romania 45% mentioneaza capitalul drept bariera numarul unu in calea intrarii in antreprenoriat, aceasta fiind urmata de frica de esec (33% nivel global, respectiv 32% Romania) si de ingrijorarile cu privire la recuperarea investitiei intr-un timp rezonabil (31% nivel global si 28% Romania).

 

PONDEREA SOCIAL MEDIA

In general, respondentii considera impactul retelelor de socializare pozitiv asupra afacerilor. In Romania 71% dintre respondenti declara ca isi vor folosi propria retea sociala daca vor incepe o afacere, comparativ cu 61% la nivel global. Cu toate acestea, aproximativ 1/3 dintre respondenti nu cred ca au o retea suficient de mare pentru a-si promova in mod eficient afacerile. Acest lucru este valabil mai ales pentru persoanele in varsta, deoarece cei cu varsta sub 35 de ani sunt mai predispusi sa-si promoveze afacerea prin intermediul retelelor sociale, comparativ cu omologii lor peste 35 de ani.

DESPRE GLOBAL ENTREPRENEURSHIP REPORT (AGER)

Prima iteratie a AGER a fost lansata in 2010 sub denumirea de Amway European Entrepreneurship Report, apoi s-a extins la nivel mondial in 2013 cu AGER. Raportul din acest an se intinde pe 25 de piete printre care si Romania si 23.808 de barbati si femei au fost implicati in sondaje. AGER 2020 a fost realizat ca un sondaj cantitativ online de catre Amway, in parteneriat cu Ipsos, utilizand Ipsos Global Omnibus din septembrie pana in octombrie 2019.

La nivel local au participat 1064 de persoane reprezentative pentru categoria generala de populatie cu studii peste medie. Metodologia a fost studiu cantitativ online Ipsos Global Omnibus.

 

DESPRE AMWAY

Amway este o afacere de vanzare directa de 8,6 miliarde de dolari, cu sediul in Ada, Michigan, SUA. Marcile cele mai vandute pentru Amway sunt vitaminele, minerale si suplimentele dietetice Nutrilite™, produsele cosmetice Artistry™ pentru ingrijirea pielii si machiaj si sistemele de tratare a apei eSpring™ – toate vandute exclusiv de distribuitorii Amway. Vanzarile globale din 2017 au facut din Amway numarul 1 de vanzari directe din lume, potrivit News Selling Direct 2018 Global 100. Cifra anuala a vanzarilor companiei include venituri din operatiuni de vanzare directa si alte participatii comerciale. Pentru stiri despre companie, vizitati globalnews.amway.com. Pentru a achizitiona produse, te invitam sa contactezi un distribuitor Amway. Daca nu cunosti deja unul, te asteptam online, pe www.amway.ro, unde ti se va indica cineva aflat in zona ta.

Alte Comunicate de presa de 843 :