Școala de dans „Tradiții în Mișcare” s-a deschis în București – un nou spațiu dedicat patrimoniului cultural viu

Bucureștiul are, începând din această primăvară, un nou spațiu dedicat tradiției românești și educației prin dans: Școala de dans „Tradiții în Mișcare”, un proiect cultural și educațional care își propune să readucă dansul tradițional în viața comunității, într-o formă autentică și accesibilă publicului contemporan.

Deschiderea oficială a avut loc pe 24 februarie 2026, într-un cadru festiv, reunind invitați din mediul cultural, dansatori, colaboratori și susținători ai inițiativei. Evenimentul a marcat lansarea unui concept care îmbină tradiția cu pedagogia modernă, transformând dansul popular dintr-un simplu moment de spectacol într-o experiență participativă.

Inițiatorul proiectului este Vlăduț Simulescu, etnocoreolog, profesor de dans popular și coordonator de proiecte culturale, cu peste 25 de ani de experiență în domeniul dansului tradițional. Activitatea sa profesională îmbină cercetarea folclorică, practica scenică și educația culturală, având ca obiectiv păstrarea specificului local al dansurilor și combaterea uniformizării excesive care a apărut în ultimii ani în predarea acestora.

Școala de dans „Tradiții în Mișcare” propune cursuri dedicate copiilor, tinerilor și adulților, oferind un cadru în care dansul tradițional este învățat nu doar ca tehnică scenică, ci și ca formă de patrimoniu cultural imaterial.

Prin acest proiect se urmărește:

– transmiterea coerentă a dansului tradițional ca element de patrimoniu cultural viu
– educația prin mișcare și tradiție
– crearea unei comunități active în jurul valorilor culturale românești
– readucerea dansului din zona spectacolului exclusiv în zona participativă, comunitară

Școala funcționează în București, într-un spațiu dedicat cursurilor și activităților culturale, iar înscrierile pentru noile grupe sunt deschise.

Reprezentanții mass-media interesați de subiecte culturale, educație prin tradiție sau inițiative independente sunt invitați să descopere proiectul, să realizeze materiale, interviuri sau reportaje despre acest demers dedicat patrimoniului cultural românesc.

Informații:
http://tim.afvp.ro

Locație:
Str. Maior Atanase Ionescu 4–8, sector 2, București

Contact:

Profesor coregraf: Vlăduț Simulescu

Telefon: 0722 869 856

DATE DE CONTACT

Nume: Vlăduț Simulescu
Email: afvphromania@gmail.com
Telefon: 0722 869 856
Website: http://tim.afvp.ro

Cuvinte cheie:

Școala de dans, București, Vlăduț Simulescu, TIM

Alte Comunicate de presa de Daniel Ivan:

Centrul Coregrafic Național Aterballetto din Italia prezintă în cadrul Întâlnirilor JTI spectacolul Notte Morricone, pe 24 și 25 iunie 2026, orele 19:30, la Teatrul Național "I. L. Caragiale" din București.
Un nou spațiu dedicat tradiției românești și educației prin dans: Școala de dans „Tradiții în Mișcare”, un proiect cultural și educațional care își propune să readucă dansul tradițional în viața...
Fundația ART PRODUCTION în parteneriat cu Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești prezintă pe 27 februarie, ora 19:00, la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești – sala Ion Baciu, “TÎLCOVENII” un concert-spectacol...
Fundația ART PRODUCTION prezintă pe 2 decembrie, ora 19:00, la Ateneul Român, “TÎLCOVENII” un concert-spectacol original, semnat de doi maeștri ai muzicii, dansului și poeziei, compozitorul Dan Dediu și coregraful...
Compania Scapino Ballet din Rotterdam vine în premieră în România, la cea de-a XXVI-a ediție a Întâlnirilor JTI, evenimentul corporatist de marcă al JTI România, cu spectacolul „Anima Obscura”, pe...