conturi in euro

Seniorii pictori ai orașului….București, Ploiești și Galați

Pe tot parcursul lunii August, 30 de seniori beneficiari de servicii sociale din Galați, Ploiești și București vor crea 15 tablouri pe numere cu diverse peisaje și vor avea parte de 3 expoziții în care își vor prezenta lucrările. Activitatea este parte a proiectului „Seniorii pictori ai orașului” – un proiect prin care seniorii activi din 3 orașe ale țării își mențin și dezvoltă creativitatea, funcțiile cognitive dar și răbdarea prin intermediul unui exercițiu artistic.

Proiectul „Seniorii pictori ai orașului este cel de-al cincilea proiect al Asociației Magic Seniors finanțat prin programul Start ONG.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

DATE DE CONTACT

Nume: Andreea Teodorescu
Functie: Coordonator Programe Magic Seniors
Email: andreeateo92@yahoo.com
Telefon: 0721169387
Website: www.magicseniors.ro

Cuvinte cheie:

Seniorii pictori ai orasului, Start ONG, Act for Tomorrow, Implicarea face diferenta, Kaufland Romania, Bucuresti, Ploiesti, Galati, pictura pe numere

Alte Comunicate de presa de Andreea Teodorescu:

Asociația Magic Seniors implementează încă din luna aprilie, proiectul „Trenurile seniorilor’’, dedicat seniorilor activi din București, Galați și Brăila, cu scopul de a menține active funcțiile cognitive și motrice.
Asociația Magic Seniors implementează încă din luna Aprilie, proiectul „Trenurile seniorilor’’, dedicat seniorilor activi din București, Galați și Brăila. Scopul proiectului este de a menține active funcțiile cognitive și motrice, dar și de a dezvolta spiritu
În perioada Aprilie – August 2023, 8 centre de zi dedicate seniorilor activi, din orașele București, Galați și Brăila, vor intra în competiție pentru a câștiga excursii în România.
Peste 100 de seniori din București, Galați și Ploiești au avut parte de mese ale confesiunilor pe parcursul lunii August și Sepembrie.
În luna August, Asociația Magic Seniors a pornit proiectul “Masa Confesiunilor” finanțat prin programul StartONG.