conturi in euro

Various Brands demarează planul de dezvoltare a rețelei pentru 2021

Retailerul național cu capital 100% românesc, Various Brands, începe punerea în aplicare a planului de dezvoltare pentru anul 2021 cu reamenajarea magazinului din incinta centrului comercial Ploiești Shopping Center. Acesta face parte din rețeaua de 26 de magazine deschise la nivelul țării, la care se adaugă shop-ul online, www.various-brands.ro.

Magazinul nou amenajat are acum un design modern și primitor, care promite o experiență inedită de shopping pentru clienții care îi trec pragul. Investiția în reamenajarea magazinului de 110 metri pătrați din Ploiești Shopping Center se ridică la 120.000 euro.

Acesta este doar primul pas al planului de dezvoltare și expansiune setat pentru anul în curs: „Ne propunem ca în 2021 să ajungem în noi zone ale țării, pentru a le oferi pasionaților stilului athleisure posibilitatea de a proba outfit-urile preferate înainte de a le achiziționa. În plus, ne dorim să ne îndreptăm mai mult atenția asupra magazinelor deja existente, oferindu-le o nouă înfățișare care să pună în valoare produsele pe care le comercializăm”, a declarat Nicolae Popa, co-owner Various Brands.

„Am ales să reamenajăm magazinul din Ploiești Shopping City, întrucât am considerat că este momentul să îi dăm un aer modern, care să se potrivească nevoilor și preferințelor clienților noștri. Odată cu redeschiderea, vom aduce în magazin colecții exclusive dedicate clienților acestui mall, pentru a le oferi un motiv în plus să își reînnoiască garderoba de sezon”, a adăugat Bogdan Nania, co-owner Various Brands.

Magazinul Various Brands din Ploiești Shopping City își întâmpină acum clienții într-un spațiu modern și îi așteaptă cu articole sport și streetwear la prețuri accesibile, perfecte pentru a fi integrate în ținute urbane, indiferent de anotimp.

 

***

Despre Various Brands

Various Brands este un multibrand național prezent pe piață din 2007, evoluând treptat cu noi și noi locații în București și alte 18 orașe din țară. În prezent, sunt 24 de magazine de linie Various Brands în AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City, Mega Mall București, Sun Plaza București, Park Lake București, Shopping City Râmnicu Vâlcea, VIVO! Shopping Pitești, Shopping City Galați, Electroputere Parc Craiova, Shopping City Târgu Jiu, Shopping City Ploiești, Brăila Mall, Shopping City Piatra Neamț, Severin Shopping Center, City Park Mall Constanța, Iulius Mall Suceava, Shopping City Sibiu, Centrul Comercial Alba Mall, Shopping City Buzău, Promenada Mall Sibiu, Focșani Mall, Shopping City Târgu Mureș, Coresi Shopping Resort Brașov și Arena Mall Bacău și 2 outleturi în Fashion House București și Centrul Comercial TOM Constanța. Multibrandul are și un magazin online, www.various-brands.ro.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Aida Bodescu:

Retailerul GRID își consolidează poziția de cel mai mare retailer de articole sport și streetwear cu capital 100% românesc prin deschiderea celui de-al 20-lea magazin din rețea, marcând totodată al treilea punct de vânzare din capitală.
DAMES, brandul românesc cu articole vestimentare pentru femei, își extinde sfera digitală cu lansarea aplicației mobile ce oferă clienților săi o experiență de cumpărături modernă și personalizată.
DAMES, brandul romanesc cu articole vestimentare pentru femei, isi extinde sfera digitala cu lansarea aplicatiei mobile ce ofera clientilor sai o experienta de cumparaturi moderna si personalizata.
București, 23.05.2023 - Various Brands și GRID, grupul de retail cu capital 100% românesc, evidențiază rezultatele financiare obținute în anul 2022 și dezvăluie planurile ambițioase pentru anul acesta. Cele două branduri au înregistrat progrese în anul precede
Pe data de 21 martie 2023, in prima zi a noului an astrologic s-a lansat Astro-Agenda, ghidul oricarui iubitor de astrologie si nu numai, al carei scop este sa fie un sprijin real in viata de zi cu zi, atat din punct de vedere emotional, cat si practic.