conturi in euro

Wedding Trends by Jubile! Vedetele au venit în număr mare să afle care sunt trendurile acestui an, în materie de evenimente

Anul 2024 este un an al extremelor ceea ce înseamnă, mai mult decât oricând, o nuntă unică, ce va purta amprenta celor doi îndrăgostiți. În cadrul evenimentului ce a fost găzduit de Jubile Concept am putut afla care care sunt elementele- cheie care duc la succesului unui eveniment de acest gen.

Așadar, se pune accent pe detalii. De la decorul locației, la setup-ul meselor, la meniul ales şi la experiențele cu care își vor surprinde invitații, toate elementele vor avea anul acesta o notă personală şi vor spune povestea lor de iubire.

Partenerul Jubile Events, La Mode Toujour, ne-a introdus apoi în lumea elegantă a rochiilor de mireasă. Vedete ale acestui trend sunt catifeaua sau mătasea duchesse, aplicațiile pline de strălucire, rochiile impresionante.

Nu am uitat nici de decoruri. Versatile, fluide, ușor de personalizat, decorurile oferă o dinamică specială spațiului. Nuanțe dark care contrastează elegant cu cele de aramă sau auriu patinat, culori puternice care domină aranjamentele florale, dar şi vesela care trebuie să fie neapărat una specială.

Setup-ul mesei devine şi mai spectaculos datorită jocului cu elemente de înălțimi şi texturi diferite. Ceea ce îl face cu adevărat spectaculos sunt însă elementele ludice supradimensionate, texturile delicate, aerate şi mixul nuanțelor pastelate cu eleganţa auriului.

Florile. Datorită elementelor 3D, decorul capătă anul acesta accente futuriste. Mixul surprinzător de aranjamente florale cu reflecții metalice, asimetrice, mixuri surprinzătoare de catifea, elegantul ivoire şi vesela argintie.

Dincolo de momente emoționante, fotografii spectaculoase, cea mai frumoasă zi a fiecărui cuplu trebuie să fie una memorabilă, o adevărată petrecere de care toți invitații să-şi amintească mai târziu cu drag.

Un candy bar, un sushi bar şi un cheese bar- i-ar încânta cu siguranță pe invitații, chiar și cu cele mai pretențioase cerințe.

Indiferent de tematica aleasă de protagoniști, în 2024 nunta devine, mai mult decât până acum, o sumă de experiențe cu care să-ţi surprinzi invitații.

Extra pachetele Jubile Events înseamnă experiențe unice, care transformă nunta într-una memorabilă. La Jubile, mirii au o mulțime de opțiuni Live Cooking Sesşions cu Protap şi bufet traditional sau Scoici pe plita, toate savuroase şi, mai ales, toate pregătite chiar în fața invitaților de echipa de Chefi Jubile.

Sushi Bar-ul se transformă într-un adevărat spectacol al simțurilor cu role pline de gust şi culoare, cărora nu le poate rezista niciun iubitor de sushi. Ceva special cu care să-ţi surprinzi invitații? Cheese Bar-ul satisface şi cele mai sofisticate gusturi cu mixul de brânzeturi fine din Franța şi Italia, delicatese din carne, dulcețuri şi nuci.

Iar must-have ul oricărei nunti, punctul de atracție al tuturor invitaților, este desigur Candy Bar ul. Mai mult ca oricând, în 2024 acesta trebuie să fie personalizat, să completeze într-o manieră dulce, tematica aleasă. Cel pe care vă voi invita în curând să-l admirați completează perfect conceptul Fairytale cu nuanțe de roz pudrat, alb şi gold şi cu același joc de elemente ludice.

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Marin ioana:

Te așteptăm cu emoție, bucurie și toată energia noastră magică. Hai să ne cunoaștem live, între 10 și 13 aprilie, la Romexpo!
Peste 1.000 de participanți, incluzând elevi, cadre didactice, experți în educație și reprezentanți ai mediului de afaceri au asistat la evenimentul de lansare al primei comunități dedicate elevilor din liceele tehnologice.
De-a lungul țărmurilor însorite din Canouan, oaspeții s-au cufundat în lumea vibrantă a luxului maximalist inspirat de celebrul stil „Prep with a Twist” al lui Tommy Hilfiger.
The Woman vă invită în inima Clujului, la Muzeul de Artă, pentru a descoperi un univers în care precizia orologeriei întâlnește emoția bijuteriilor fine.
Colecția de Paște de la Mixit conține 30 de produse, multe în ediție limitată Mixit vă invită să descoperiți câteva tradiții și obiceiuri de Paște inedite din Europa