conturi in euro

Zilele Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din București- ”De 50 de ani în slujba pacienților noștri”

Gazda specială a fost, în data de 1 Septembrie, Le Château – Castelul din inima Capitalei.

Cu ajutorul indispensabil al sponsorilor au serbat cei 50 de ani de existență și funcționare printrun Congres medical de succes și printr-o Festivitate de înaltă ținută. De asemenea, au folosit acest frumos prilej pentru a iniția 10 proiecte noi de dezvoltare a spitalului, proiecte care vizează atât activitatea medicală, cât și pe cea didactică și științifică.

Iata câteva dintre reperele cele mai importante ale evenimentului omagial:

–        Ziua de 31 August 2022 a început cu o Slujbă religioasă oficiată de preotul spitalului, părintele Ștefan Oproiu, Dezvelirea unei plăcuțe comemorative cu ocazia împlinirii celor 50 de ani de existență și a continuat cu Inaugurarea și sfințirea noului Departament imagistic ultraperformant al spitalulului – RMN și Angiograf, Inaugurarea și Sfințirea Amfiteatrului ”Prof. Dr. Virgiliu Ancăr” de la ultimul etaj al Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Pantelimon”.

–         A urmat o Slujbă de pomenire în Biserica Sf. Pantelimon din curtea spitalului.

–        Activitatea științifică a fost reprezentată de Workshop-uri pluridisciplinare ale spitalului și Simpozioane ale sponsorilor.

–        În data de 1 septembrie, a avut loc o primă Sesiune de lucrări științifice în Clinica de Ortopedie Traumatologie a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Pantelimon”.

–        În paralel, la Le Château –Prof. Dr. Ross Fisher (UK) a conferențiat magistral despre Prezentările în format .ppt

–        Tot la Le Chateau și tot în data de 1 Septembrie a avut loc Deschiderea oficială a evenimentului, unde au participat numeroși oficiali din lumea medicală – Prof. Dr. Viorel Jinga, Rectorul UMF ”Carol Davila” București, Prof. Dr. Cătălina Poiană, Președintele CMR Filiala București, Dr. Alice Grasu, Manager SABIF, Dr. Cristina Pelin, Director executiv DSP București, Dr. Bogdan Pop, DSU, Dna Carmen Mazilu, Președintele OAMMR Filiala București, presa, invitații din străinătate și mulți, mulți colegi.

–        După prezentarea proiectelor de viitor ale spitalului și prezentarea celor 7 lucrări științifice special selectate pentru acest moment omagial, a început la Le Château – Cocktail-ul de Gală și Gala Omagială de Premiere. Au fost acordate nu mai puțin de 112 distincții pentru meritele în promovarea spitalului și a proiectelor lui.

–        Ziua de 2 Septembrie 2022 – a constat dintr-un Maraton de lucrări științifice, Workshopuri și Simpozioane ale sponsorilor desfășurate în nou inauguratul Amfiteatru ”Prof. Dr. Virgiliu Ancăr” al spitalului.

–        Un Workshop cu totul special a fost cel prin care Prof. Dr. Mansoor Khan (UK) a conferențiat impecabil despre Politraumă.

–         Ziua și manifestarea s-au încheiat prin Decernarea premiilor pentru Cea mai bună lucrare, Cea mai bună prezentare și Cel mai bun poster.

La mulți ani Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Pantelimon”!

DATE DE CONTACT

Cuvinte cheie:

Alte Comunicate de presa de Marin ioana:

Cu o varietate de 24 de produse care se vor roti permanent în meniu, noua gamă aduce inovație și creativitate în industria locală.
GALA LUXURY a celebrat 19 ani de existență ai revistei, printr-un eveniment spectaculos desfășurat la Face Convention Center, una dintre cele mai apreciate locații de entertainment premium din România.
Fundația Dana Voiculescu lansează pentru al treilea an consecutiv campania emblematică de Crăciun, „Fii și tu Moș Crăciun pentru o zi!”.
În ultimele zile, numeroase articole din presă și comentarii din mediul online au ridicat întrebarea dacă solariile de grădină ar putea fi impozitate începând cu 2026.