Broda, compania din spatele campaniei “Visuri de publicitar la cutie” (2017), găzduiește vineri, 28 septembrie un eveniment de networking, la care sunt invitați publicitarii și antreprenorii interesați de produse promoționale personalizate. Evenimentul se va desfășura în locația 13 la 11, pe strada Cristofor Columb, nr. 11, București, între orele 9:00 și 17:00.
Campania “Visuri de publicitar la cutie” a provocat oamenii din industria creativă să propună instrumente de vis care le-ar face viaţa de zi, la muncă, mult mai uşoară. Ideea campaniei a fost crearea unei legături cu specialiștii din domeniul creativ, descoperirea produselor pe care aceștia și le doresc și oferirea unui pachet gratuit cu produse simple, dar care să îi ajute în provocările întâlnite în acest domeniu. În acest sens, Cristina Crăciun, Managing Partner Broda, a precizat: „Sunt atât de multe momente în care, ca publicitar, ți-ai dori să existe o soluție mai simplă la o problemă complexă: ideea perfecta intr-un moment de lipsa de inspiratie sau chiar lipsa de timp. În domeniul creativ, ştim cu toţii, avem parte constant de provocări şi deadline-uri mai mult sau mai puțin realiste. Tocmai de aceea, am venit în sprijinul publicitarilor cu un joc de imaginaţie, dar şi cu mostre de produse personalizate care să îi inspire în ceea ce realizează în organizaţia lor. Jocul de imaginaţie propus ne-a ajutat şi pe noi să aflăm că publicitarii şi-ar dori instrumente precum: „nimicitorul de deadline-uri”, „generatorul de idei”, „tastatură care scrie singură e-mailuri” sau „clonatorul de talente”.
Pornind de la aceste idei, cei de la Broda s-au gândit să creeze, în cadrul evenimentului, şi un spaţiu de vernisaj al acestor instrumente – de această dată ilustrate, nu doar la stadiul de idee. În jurul lor, reprezentanţii Broda îşi propun şi o sesiune de networking care să le permită participanţilor să discute despre provocările lor în găsirea produsului personalizat perfect. În plus, participanţii vor avea şi ocazia de a se familiariza tehnologiile folosite de Broda în personalizare şi vor putea vedea şi testa diverse produse.
Așadar, într-un cadru creativ, presărat cu aromă de cafea, Broda invită agențiile de publicitate și companiile interesate de produse promoționale la o întâlnire în care, în centrul atenţiei vor fi soluțiile de personalizare a materialelor – aşa cum spun organizatorii, soluţii simple la probleme mai complexe. Accesul la acest eveniment este gratuit și se face pe baza unei preînscrieri prin completarea unui formular online.
____________________________________________________________________________
Broda este o companie româno-olandeză, specializată în comercializarea produselor promoționale personalizate prin broderie, transfer termic, serigrafie sau imprimare digitală reactivă. În cei 8 ani de activitate, Broda a deservit numeroși clienți care și-au dorit să ofere cadouri corporate, produse promoţionale personalizate pentru evenimente, dar şi pentru recompensarea angajaţilor sau întărirea identităţii de brand în rândul acestora.
Persoană de contact: Cristina Crăciun – Managing Partner Broda
Telefon: 0720 716 443
Adresă de e-mail: cristina@araco.nl
Broda – https://www.broda.ro/
Adresă: Str. Tăietura Turcului, nr. 47, Cluj-Napoca, 400221